„Străzile și piețele din Budapesta sunt mai bogate în opere de artă, decât Bucureștiul, iar acesta este un aspect vizual important!” V-am expus un comentariu la unul din articolele care încercau zilele trecute să descopere de ce capitala Ungariei atrage de peste cinci ori mai mulți turiști decât cea a României? Articolul a fost publicat în secțiunea life a publicației online HotNews.ro.
Wake, sculptura din Times Square New York
Comentatorul are și nu prea are dreptate, dar prezența unei lucrări de artă pe stradă nu înseamnă mare lucru din punct de vedere turistic. Apoi, la fel de adevărat este că și calitatea lucrărilor crește în preajma unor admiratori autentici de artă. Dacă ne referim la cele care fac obiectul blogului nostru, la sculpturile realizate prin waterjet cutting sau fiber laser, va trebui să admitem faptul că ele sunt domenii care solicită un public special. Și, de asemenea, autori foarte educați.
Sculpturile expuse în aer liber și realizate prin waterjet sunt cam peste tot în lume privite nu cu o oarecare suspiciune, ci mai degrabă cu o notă de reținere. Sculpturi făcute de artiști care lucrează cu waterjet sau cu fiber-laser și care să ducă la celebritate sunt totuși puține. Artiști precum Jan Hendrix sau Georgios Papagianis sunt rarități în „lumea celor vii”.
Mai mult, România este un bun exemplu în ceea ce privește lipsa de receptivitate și toleranță față de arta modernă. De exemplu, la Galați, singura expoziție din România de sculptură în metal este lăsată în paragină. La Timișoara, sculpturile din metal amplasate în centrul vechi sunt încă obiect de scandal. Hotărât lucru, arta modernă obținută prin noile tehnologii (waterjet sau fiber-laser) nu este pe placul românilor. (Nici n-a fost vreodată, amintiți-vă de modul în care a fost tratat Constantin Brâncuși!)
Cu totul alta este situația în Vestul Europei și dincolo de Ocean. Să povestim puțin despre una dintre cele mai interesante combinații dintre artă și tehnică modernă. Totul a început la Universitatea Carolina de Nord – Asheville în urmă cu aproximativ trei ani. Secția de inginerie a Universității avea nevoie de extinderea și reamanejarea unui spațiu pentru a-și prezenta metodele de studiu cercetare în domeniul roboticii, a tăierii metalelor cu jet de apă sau fiber-laser, a prelucrărilor prin așchiere. De asemenea, de acel spațiu era interesată și facultatea de matematică.
În același timp, de spațiul respectiv se interesau și cei de la arte, doreau și aceștia un workshop acolo.
Coincidența era fabuloasă. Aproape instantaneu, de același spațiu expozițional (de aproximativ 8.000 metri pătrați) devenise interesată toată facultatea. Ideea era însă că trebuia rezolvată dotarea existentă la acea dată. Un spațiu plin cu utilaje demodate, tehnologii vechi, instalații inutile care nu numai că nu ajutau pe nimeni, dar displăcea profund studenților.
Ni se pare interesantă ideea care a rezultat în final, un veritabil studio de creație în domeniul mecanicii și artei, respectiv STEAM studio. Numele este un acronim de la știință, inginerie, artă și matematică. Practic a luat ființă un colectiv în care studenții lucrează împreună pentru a concepe opere de artă sau obiecte și tehnologii de înaltă tehnicitate.
Au cumpărat o mașină de tăiere sub presiune, un waterjet model OMAX. Unul dintre primele proiecte a fost realizat cu Mel Chin, un artist conceptual prima mare lucrare a fost Wake o operă de dimensiuni impresionante și care militează împotriva schimbărilor climatice.
Amplasată în Times Square din new York, Wake face deliciul tuturor și reprezintă ceea ce de fapt aminteam la începutul acestui text: sculptura modernă din spațiul urban. O lucrare care, iată, îmbină pe lângă alte tehnologii și o importantă doză de waterjet.
Artistul oferă publicului o senzație de mișcare, de ape, o idee de trafic maritim. La nivelul solului sunt reprezentate alte detalii, sculpturi care sugerează planctonul. Remarcabilă sugestie în orașul american, un manifest probabil adresat lui Donald Trump, cel care a scos SUA din acordul climatic.
Chin Mel in atelier, in timp ce lucra la Wake
Sara Sanders, directorul de la STEAM studio, spunea pentru publicația „The Fabricator” că Wake este cel mai imprtant proiect al studenților. Că-i face să lucreze împreună și să-și descopere abilitățile, sub directa coordonare a atristului. În ceea ce privește OMAX-ul și treaba pe care a făcut-o, respectiv parte din lucrările de tăiere, acesta se dovedește a fi reprezentantul unei tehnologii foarte precise, foarte eficiente și creative în același timp.
„Posibilitățile de creație și de prelucrare a metalelor sunt nebănuite cu o mașină waterjet!”
Wake nu s-r fi putut face fără tehnologia waterjet…