Siguranța masinilor de taiere cu jet de apa este considerata a fi foarte mare. Altfel spus, sunt destul de rare situatiile in care cineva sa se accidenteze la modul serios. Iar daca totusi acest lucru se intampla, de obicei este vorba de rani minore, care nici macar nu merita catalogate drept accident de munca. Sa fie oare aceasta tehnologie de taiere cu jet de apa atat de sigura? Atat de „pașnică” in relatia cu muncitorii care deservesc un „water jet cutter”? Și da și nu.
Pentru a înțelege problematica siguranței la locul de muncă, un punct de vedere pertinent ar fi separarea cauzelor accidentelor. Activitățile care folosesc jetul de apă pentru a curăța reziduuri sunt o categorie aparte de accidente. Alt gen de scule, alți oameni, altceva…
Tehnologia de taiere cu jet de apa este în sinea ei una care poate fi periculoasa. Căci, în fond, este vorba de lucrul cu un cuțit, o sculă de tăiere. Iar vizavi de acest aspect, cine nu stie ca majoritatea tamplarilor au cel puțin un deget tăiat!?
Instalatiile, masinile, utilajele care functioneaza insa cu aceasta tehnologie, și care fac obiectul blogului de față, sunt, în principiu, destul de puțin periculoase. Lipsa de periculozitate a unei masini de taiere cu jet de apa se datoreaza modalitatii constructive. Fiind o tehnologie noua, utilizand computerul si software de ultima generație, s-ar putea spune că senzorii cu rol de protecția muncii sunt amplasați cu generozitate. Ar fi destul de greu să ocolesti sistemele de siguranta si sa-ti bagi mâna sub jetul de apă sub presiune. Nu ai cum. Și dacă totuși reușești, mașina fie nu pornește fie se oprește.
Desigur, cine doreste cu insistenta sa aiba un accident o poate face. Si n-are nevoie de o masina de taiere cu jet de apa.
Accidentele în care să fie vorba despre un jet de apă sub presiune sunt destul de rare. Iar aproape toate evenimentele serioase se produc în locuri unde se folosește jetul de apă sub presiune drept instrumet de curățare. Deci unde este implicat principiul tehnologic, nicidecum nu este vorba de incidente la mașini de genul celor produse de OMAX, de exemplu.
Ultimul accident cu notorietate a fost unul mortal, din păcate. El s-a produs în Brazilia, în vara lui 2016. Este vorba de o operațiune de curățare de depunerile de sare a punții unei nave în Sao Paolo. Un muncitor și-a secționat artera femurală și a murit datorită sângerării. Ancheta care a urmat accidentului a concluzionat că acesta s-a datorat neglijenței în exploatare.
O altă moarte datorită utilizării incorecte a jetului de apă sub presiune s-a întâmplat în Sydney, Australia. Tot într-un port, tot la curățare. De această dată, pe lângă neglijență au fost trași la răspundere cei din conducerea companiei. Care nu s-ar fi preocupat îndeajuns de respectarea normelor de siguranță.
În ceea ce privește accidentele de la debitarea materialelor sunt destul de puține cazuri popularizate. Iar acest lucru ne dă o idee și despre dimensiunea destul de redusă a fenomenului. Oricum, dacă veți privi clipuri documentare pe YouTube, puteți deduceți forța distructivă a instrumentelor de tăiere cu jet de apă sub presiune. Aplicat asupra țesuturilor umane afectul ar fi devastator si se poate deduce in materialul video din incheiere.