Anish Kapoor este artistul care a dat enorm de mult de lucru mașinilor de tip OMAX de taiere cu jet de apa. Prin stilul său de lucru, simplu, repetitiv și în linii geometrice pure, Amish a devenit celebru încă din anii 80. Relativ la puțin timp după terminarea studiilor de artă s-a făcut remarcat prin sculpturi uriașe, cu forme geometrice și realizate din materiale dure. Instalațiile de tăiere cu jet de apă sub presiune erau abia la începutul utilizării lor în sfera artistică.
„Muntele” este o sculptură realizată integral din aluminiu. Din punctul nostru de vedere orientat spre aplicabilitatea procesului de debitare cu jet de apă sub presiune, sculptura este un exemplu perfect. Anish Kapoor a reușit să vândă conceptul de munte din aluminiu în alte numeroase exemplare. Și, se pare, încă mai face variațiuni pe această temă.
Unul dintre acești munți a fost cumpărat în 2002 de către administrația orașului Malmo din Suedia, statuia făcând parte din decorul unui ansamblu expozitional, respectiv Bo01. Complexul expozițional Bo01 este bazat în cea mai mare parte pe lucrările lui Anish Kapoor, cele mai spectaculoase fiind cele realizate prin tăiere cu jet de apă.
Însă descoperim că Muntele lui Anish este deosebit de apreciat, o variațiune a acestei sculpturi fiind achiziționată și de către orașul Toronto pentru decorul „Simcoe Park”. Mergem și mai adânc în căutarea muntelui din aluminiu și-l vom găsi, mă rog, ideea lui, în numeroase alte locuri și sub forme relativ identice. Muntele era deja vândut și în Japonia încă din 1993. Singura diferență a statuii din Japonia este însă cea de substanță propriu-zisă, respectiv cea de la Tachikawa a fost confecționată din fontă.
Și „brandul muntelui”, dacă-l putem numi așa, este în continuare exploatat în diverse forme și cu sensuri diferite, cel puțin nuanțele sunt evidente, totul în funcție de locul unde este amplasat, ambientul fiind determinat în acest sens. Un singur lucru este stabil în toate operele care înglobează muntele: straturile din metal tăiat cu mașini de debitare cu jet de apă sub presiune.
Dacă ar trebui să explicăm cum face Anish Kapoor acest munte, tehnologic vorbind ar fi relativ ușor. Adică este vorba de zeci de straturi de metal care se suprapun. Au forme relativ diferite iar așezarea lor succesivă necesită reale cunoștințe inginerești. Este ceva asemănător, dacă vreți, cu secționarea unui măr în felii subțiri. Coaja reprezintă conturul, iar cu puțină imaginație vă puteți închipui cum s-ar putea modifica forma finală variind dimensiunea și mărimea cojii. Adică a stratului de metal.
Remarcabilă este într-adevăr precizia montajului. Din fericire, o mașină de tăiat cu jet de apă sub presiune, software-ul acesteia, rezolvă cu destulă ușurință totul. Și o face și ieftin.
Acum, dacă ar trebui să explicăm ideea acestui munte, ar fi o sarcină extrem de dificilă. Simplu: ideile artiștilor sunt inexplicabile. Adică, de cele mai multe ori nici ei nu știu de unde le-a venit ideea unei lucrări. Deși unele sunt sugerate de contracte, altele de modelul propriu-zis, dar oricum, inspirația nu este ceva ușor de explicat. Iar obligatia de a lucra prin taiere cu jet de apa nu se specifica niciunde…
Cum să explicăm ingeniozitatea de a vinde aceeași idee, mereu și mereu adaptată!? Asta nu putem. Dar, probabil, e nevoie de ceva studii de marketing artistic, sau mai bine zis de o combinație fericită între artistic și spirit comercial. După cum se vede, Anish Kapoor se deosebește total de pictorul Van Gogh, comercial vorbind, acesta din urmă fiind renumit pentru faptul că de-a lungul vieții a vândut un singur tablou.
Nicio legătură între Anish Kapoor și Raj Kapoor, două perosnalități absolut distincte și cu arie de interes diametral opusă. Ultimul face parte de fapt din lumea nostalgicilor filmelor indiene, cu vagabonzi ce-și plâng iubirea și care luptă pentru dreptate, mă rog, filme ieftine și cu priză la societatea pauperă românească a anilor 60-80. În timp ce la lucrările lui Anish Kapoor cei mai mulți dintre noi stau, se uită și se gândesc: oare ce-o fi asta și de ce!?
Dincolo de originea lor comună, adică sunt ambii din India britanică, Anish își merită pe deplin apelativul de om de fier. Cu siguranță că originile lui etnice i-au imprimat caracterului forța de a fi ceea ce este acum: un artist care face bani! Combinația dintre o mamă evreică și un tată hindus se află, probabil, la originea succesului. Și, la acestea, adăugăm și inspirația lui de a se muta din Bombay la Londra. Adică a venit din India fostă colonie într-o Anglie mult mai progresistă.
Nu vom insista asupra biografiei și a activității acestui sculptor în mare vogă în Occident. Găsiți pe net tot ce doriți. Dorim doar să sublininem că printre particularitățile lui, Anish Kapoor dovedește a avea și un extraordinar simț tehnic. Dovadă stau chiar lucrările lui, ingineria realizării acestora. Apoi, faptul că folosește la maxim tăierea cu jet de apă sub presiune este deja un element scos în evidență.
Pe Anish Kapoor îl puteți înțelege din felul în care arată site-ul lui. Vedeți captura de ecran. Doar nume și locuri în care a expus sau în care se află sculpturile lui. Interviuri și apariții în presă. Nimic mai mult. Simplu ca liniile pe care le redă în sculpturile sale.