Majoritatea dintre noi nu înțelegem sculptura modernă, în metal, iar dacă auzim că există cineva care realizează sculpturi și decorațiuni cu o mașină de tăiere cu jet de apă… deruta noastră este totală. Adică mințile noastre nu fac legătura între artă și debitarea metalelor. Și, la drept vorbind, pe cei mai mulți dintre noi timpul îi depășește în fiecare zi. Căci cine ar putea să țină pasul cu tot ce apare nou, cu tot ce se născocește!? Iar dacă mai introducem și conexiunea dintre artă modernă și tehnologie, legătura dintre acestea, așa cum am spus, o concluzie rezonabilă ar fi aceea că trebuie să ne specializăm. Dacă nu vrem să devenim analfabeți tehnici.
Specializarea în artă, în tehnologie, în orice domeniu doriți dvs., este probabil una dintre condițiile obligatorii care ne mențin într-o direcție ascendentă. Specializarea (sora geamănă a diviziunii muncii) este unul din factorii de progres, care indică drumul, așa cum liniile de montaj ale lui Ford de la începutul secolului trecut au creat automobilul modern.
Un artist modern, specializat în transpunerea desenului în linii ce pot fi tăiate din metal (sau alte materiale) este Margareth Griffith, profesor de artă la un colegiu din Los Angeles. Interesant la artistă este poate evoluția. Licențiată în artă, a trecut relativ rapid de la pictură la fotografie. Prin intermediul fotografiei a început să studieze porțile. A colindat întreaga Californie si a fotografiat uși, intrări, căi de acces. Porți de fier, porți de beton.
Apoi, până la introducerea lucrărilor obținute prin tăiere cu jet de apă (sau chiar tăiate cu laserul), Margaret s-a „jucat” cu benzi de hârtie. Le-a transformat încetul cu încetul în obiecte și decorațiuni care se integrează fiecare într-un anumit loc. Sculpturile ei organice au ajuns să fie piese care plonjează în spații. Plonjonul acesta este oarecum în sus. Cum se exprimă pe site-ul ei, respectiv pe http://www.margaretgriffith.com/.
Una peste alta, lucrările ei dau (aproape toate) senzația că plutesc. Că sunt agățate undeva în spațiu și totuși sunt tangibile. Apoi, că reprezintă porți, uși, în general ceva pe unde se intră. Într-un spațiu, într-o locuință, într-o încăpere. De aici și până la ușile de metal realizate prin tăiere cu jet de apă nu a fost decât o graniță imaginară. Ușile, porțile, gardurile ei se vând cui dorește o intrare unică și artistică.
Margaret Griffith însă este și ea un om, un artist, iar în consecință are nevoie de bani. Nu putem noi să facem o evaluare a cât de sărac poate fi un artist în Los Angeles. Sau ce nevoi financiare ar putea avea. Nu e cazul.
Spre deosebire însă de majoritatea artiștilor, care de obicei se leagănă în iluzia că vor trăi bine în viața de apoi, o viață care le va aduce și celebritatea refuzată pe Pământ, Margaret și-a deschis un magazin online de bijuterii. Majoritatea sunt însă lucrate manual.
Viziunea ei în ceea ce privește cadourile și bijuteriile lucrate manual este foarte probabil una comună cu artiștii de pretutindeni. Ne referim la aspectul mercantil al lucrărilor lor, nici Margaret Griffith nefiind altfel de cei care vând mărțișoare sau cadouri de ziua femeii.
Rămâne însă foarte interesantă miniproducția de uși metalice și garduri din oțel tăiate cu jet de apă sub presiune.