Oul lui Lalvani
Haresh Lalvani, un adept al sculpturii moderne realizată cu tehnologia de tăiere cu jet de apă sub presiune, pare a fi un vizionar în ceea ce privește contactul dintre civilizații. Astfel, într-un articol publicat în NY Times despre sculptura modernă, Lalvani face o prezicere interesantă dar care, vom vedea, ilustrează și viziunea sculptorului în ceea ce privește viitorul umanității.
Nu știm dacă a fost provocat la această discuție sau el chiar și-a dorit-o. Cu ocazia inaugurării uneia dintre operele sale de artă modernă, realizată la waterjet din oțel inoxidabil, Lalvani își dă drumul la imaginație și spune ce se va întâmpla peste câteva mii de ani. Atunci, când arheologii viitorului vor elibera de sub nisip și pământ statuia lui, cercetătorii vor fi supuși unei adevărate dileme.
Amplasată la o intersecție de mari bulevarde (54 str și Avenue of the Americas), în timp ce waterjet-ul lui Lalvani va fi scos de sub praf, se va naște întrebarea: ce-o fi asta? O întrebare tipică pentru arheologi, spune el și parcă-l vedem zâmbind pe sub mustață pe artist. O formă din oțel inoxidabil, o formă curbă, o sferă aplatizată și cu muchii soft, tăiate cu precizie de un OMAX. Evident, doar această mașină ar putea tăia atât de „catifelat”.
„Este un ou dragii mei, nu vă mai spargeți capul!” zice Haresh Lalvani pentru cei care asistau la inaugurarea statuii tăiate cu jet de apă, pentru cititorii NY Times, precum și pentru cercetătorii viitorului. Și continuă ceva în genul: așa văd eu, este viziunea mea despre cum văd eu viața, dar, desigur, în artă, mai ales în arta modernă al cărei reprezentant sunt și eu, fiecare va putea să creadă ce vrea, să vadă chiar și altceva decât am văzut eu. Asta este arta și libertatea de expresie. Iar waterjet-ul oferă toate astea din plin!
Sugeram mai sus despre viziunea supra viitorului a lui Lalvani. Să ne explicăm.
Pentru un amator de carte din România de dinainte de 1989, să pună mâna pe un volum deosebit era o chestiune absolut remarcabilă. Și nu ne referim la cărți neapărat super-fantastice ci la acele titluri care erau best-seller în perioada respectivă. Best-sellere pentru lumea liberă, evident, nu pentru noi! Una dintre acestea era renumita „Amintiri despre viitor” a elvețianului Erich von Danicken și despre ale cărei dedesubturi legate de apariția în România sperăm să mai vorbim.
Templu la Baalbeck, adepții teoriilor extraterestre presupun că fundația a fost odinioară rampă de aterizare pentru nave spațiale. Tot așa și noi am putea întreba: Blocurile de piatră au fost tăiate cu jet de apă sub presiune?
Teoria lui von Danicken este, pe scurt, una care pune dezvoltarea civilizației umane pe seama contactului cu extratereștrii. Adică, dacă n-ar fi fost ei, oamenii nu ar fi evoluat, ar fi rămas tot maimuțe, etc. O teorie contrară celei a lui Darwin dar care se opune și mitului creației, adică nu omul l-a făcut pe Dumnezeu, el a venit poate de undeva din spațiu, poate era doar o maimuță până au venit extratereștrii, bla, bla, bla… Înțelegeți însă de ce autoritățile comuniste au fost extraordinar de încântate să-l promoveze pe Erich von Danicken.
Puțini oameni știu însă că a mai existat un fel de Danicken, însă unul al lagărului comunist. El se numește Ludvik Soucek și este ceh. Este poate cel mai cunoscut autor de SF din fosta Ceholsovacie.
Ce legătură are Soucek cu waterjet-ul, respectiv tăierea cu jet de apă sub presiune!? Probabil că destul de puține conexiuni vor fi găsite, el fiind medic militar, comunist convins și autor de proză de ficțiune. Dar Soucek a pus bazele unei teorii care încearcă să dea o altă explicație misterelor de pe Pământ, cum au fost mutate și realizate o parte dintre marile construcții, cum au fost prelucrate unele materiale, chiar tăiate cu jet de apă am plusa noi ca să fim în spiritul blogului.
Ideea senzațională pe care o aduce însă Soucek, diametral opusă celei a lui von Danicken este suprapunerea civilizațiilor pe Pământ. Adică a dispărut o civilizație, a apărut o alta iar urmele primeia sunt de fapt ceea ce se perpetuează, așa, ca niște amintiri. Să spunem că o civilizație umană a progresat, s-a dezvoltat, apoi s-a autodistrus sau a fost distrusă. Însă a lăsat urme, de exemplu cunoștințele despre construcția piramidelor, megaliții de la Baalbeck și rolul lor, multe alte enigme de pe Pământ.
Ei bine, Soucek, nu crede că viața a venit din spațiu ci a existat aici (poate dintotdeauna) și s-a autodistrus de fiecare dată. Cam asta e în esență ideea lui, care convenea de minune epocii în care a fost lansată fiind vorba pe atunci de eternele discuții despre proliferarea armelor nucleare. Adică, vedeți, aveți grijă că ne autodistrugem! Ludvik Soucek a trăit între 1926 și 1978 și a fost unul dintre cei mai valoroși creatori de SF.
Care este legătura dintre waterjet și conflictul dintre teoriile referitoare la istoria umanității, chiar dacă e vorba în mare măsură de SF? Ideea este că Haresh Lalvani, un adept incognito al lui Ludvik Soucek, îi demonstrează acestuia teoria. Evident, pe cale logică, prin intermediul deducției. Sculptorul a trasat astfel modul în care vede el suprapunerea civilizațiilor pe Pământ.Totuși, până acum, nici teoria cu influența extratereștrilor dar nici cea a suprapunerii civilizațiilor nu au fost demonstrate sau infirmate. Deocamdată sunt doar aproape de a fi ipoteze, mai degrabă literatură SF.
Tehnologia de tăeiere cu jet de apă, cât de actuală va mai fi peste o mie de ani!?
Revenind la momentul în care sculptura tăiată cu jet de apă este inaugurată, Lalvani preciza că peste mii de ani, când cercetătorii unei noi civilizații vor descoperi statuia sa de sub praful timpului, va fi absolut inevitabilă chestiunea cu „oare ce-o fi!?” Iar asta pentru că atunci, cei care vor trăi peste mii de ani vor avea cu totul alte valori. (Greu de spus dacă tăierea cu jet de apă sub presiune va mai fi o opțiune…)
Haresh Lalvani se poate gândi fără niciun fel de constrângeri la contrazicerea teoriilor evoluționiste. Este de origine indiană (nu nativii americani), este hindus și foarte probabil nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Arta modernă este singurul său mijloc de comunicare, așa vorbește el cu noi, prin lucrări plantate în metropola americană.
Sculptorul este profesor de arhitectură și are câteva lucrări expuse permanent la MoMA, muzeul de artă modernă din New York. În domeniul artei moderne este deci o somitate, iar câteva dintre lucrările sale, mare parte dintre ele fiind prelucrate prin tăiere cu jet de apă le puteți vedea printr-o simplă căutare pe Google. Noi vă arătăm doar „Oul”!