Elveția: De la cel mai mare jet de apă la tehnologia micro

Când spunem jet de apă direcționat în sus ne-am putea gândi, cel puțin o parte dintre noi, la o fântână arteziană. Și nici nu ar fi greșit. De asemenea, există serioase discuții despre care este cel mai mare sau cel mai complex sistem de jeturi de apă sub presiune ș.a.m.d. Se fac statistici și mențiuni în Cartea Recordurilor. Însă, cu siguranță, cel mai vechi jet de apă și construit cu bună știință este la Geneva și se numește „Jet D’Eau”. În timp, se va ajunge la tehnologia micro, după cum se va vedea în continuare.

jet de apa

Cel mai mare Jet de Apa, Geneva

 

Foarte mulți internauți, în special cei care s-au specializat în a copia articole și a le redifuza și sunt și absolut pe dinafară cu limba franceză, nu știu că Jet D’Eau chiar asta înseamnă, respectiv Jet de Apă. Și, mai mult, nu este un izvor propriu-zis, căci nu are nimic artezian în el, termenul artezian exact la asta se referă, la apa care iese sub presiune naturală din pământ. Tehnic vorbind, este un jet de apă sub presiune, dar în termeni inginerești, acest tip de lucrări au primit numele de fântâni arteziene.

Jet de Apă

Jet D’Eau a apărut ca o necesitate și probabil nu-i dădea nimănui prin cap că va deveni un obiectiv turistic. Jetul De Apă a fost realizat prin 1886 și trebuia efectiv să rezolve o problemă tehnică. Pe atunci Geneva se afla în plină expansiune economică. Pentru cine nu știe, la Geneva era o întreagă industrie de mecanică (mai ales fină). Elvețienii sunt cunoscuți de fapt și ca vechi producători de armament.

În perioada 1850-1890, boom-ul economic al orașului Geneva era atât de important încât aici aproape că s-a dublat populația. În 1850 erau puțin peste 60.000 de locuitori iar peste 40 de ani s-a ajuns la 100.000. Nevoia de energie pentru sectorul industrial era evidentă, astfel că s-a construit un sistem hidraulic ce folosea energia râului Ron. Astfel, atelierele mecanice aveau energie din plin.

ceas facut prin waterjet

Mecanism de ceas facut prin waterjet

Problema cea mare apărea seara și în zilele libere când întreaga instalație hidraulică era sub o presiune enormă, existând un surplus de energie ce trebuia evacuat undeva. Așa s-a născut ideea unui jet de apă sub presiune. În 1886, acest jet de apă era evacuat pe Coulouvreniere, un fel de pod unde, pe vremuri se făceau exerciții de tragere cu artileria. (Coulouvrine este de fapt o piesă de artilerie produsă la Geneva în evul mediu).

Existau oameni care după încheierea programului de lucru deschideau valvele și permiteau refularea presiunii hidraulice. Dacă inițial jetul de apă putea uda orice și nu avea importanță cât, el având prin 1886 vreo 30-40 metri înălțime, în timp lucurile s-au schimbat.

Jet D’Eau; forța hidraulică din turism

Trecerea Jet D’Eau în patrimoniul turistic al orașului s-a făcut în 1891 într-un mod relativ neașteătat. Elvețienii au reușit să reducă în mare măsură importanța  acestui mod de a regla presiunea instalațiilor de forță hidraulice. Au construit însă un al doilea Jet D’Eau care va primi, surprinzător poate pentru culturile est-europene, o nouă funcțiune, este vorba de atributul turistic. Jet D’Eau a fost mutat pe actualul amplasament. Elvețienii observaseră că vizitatorii orașului erau atrași de acest Jet de Apă, chiar dacă funcționa după un anumit program.

Se cuvine însă să facem o mică paranteză. Alături de alte calități ale lor, de meșteșugari și crescători de animale de exemplu, Elveția este țara care ar putea fi considerată inventatoare a turismului modern. Aici, încă din 1852 se fac statistici despre turiștii care vin în Elveția. Este adevărat însă că o parte dintre ei erau amatori de convalescență sau tratarea bolilor de plămâni.

Revenind la cel mai mare jet de apă din secolul XIX și XX, cu ocazia Jocurilor Sportive din 1891 a fost inaugurat acest obiectiv care va rămâne un simbol al Genevei. Atunci, cu ocazia sărbătoririi a 600 de ani a Confederației Helvete, acest jet de apă avea o înălțime de 90 metri.  Mai târziu, în 1951, înălțimea lui va fi de 140 metri cât este și astăzi.

În ceea ce privește funcționarea lui, dacă la început Jet D’Eau era vizibil doar seara, apoi la sfârșit de săptămână, astăzi el a devenit deja simbol turistic și poate fi văzut aproape în orice moment al zilei. Există excepții legate de starea vremii…

Waterjet și conceptul elvețian

Deci, concluzionând, dacă astăzi producția de mecanică fină are un real suport furnizat de mașinile de tăiere cu jet de apă sub presiune, în trecut apa era folosită ca energie primară pentru instalațiile de la Geneva. Acolo unde astăzi avem firme cu mașini de genul OMAX în urmă cu nu foarte multe decenii energia era asigurată de instalații hidraulice. Elveția este și astăzi un spațiu al inventivității și industriei prelucrătoare de metale.

firma de waterjet cutting

Firma care oferă servicii de waterjet in Elvetia

Nu numai că producția de piese și subansamble de precizie se face cu echipamente de debitare cu jet de apă, dar helveții sunt ei înșiși distribuitori de echipamente de waterjet cutting.

Tehnologia „micro water jet cutting”

Fideli tradiției lor de inovatori ai prelucrării metalelor și în mod special ai mecanicii fine, elvețienii au trecut la perfecționarea sistemului de tăiere cu jet de apă sub presiune. Astfel Walter Maurer este principalul fondator al grupului Waterjet AG care se ocupă aproape exclusiv de prelucrare-debitare a materialelor cu jet de apă sub presiune.

CEO Waterjet AG

CEO la Water Jet AG

Tehnologia „Micro waterjet cutting AWJmm®” este una de înaltă performanță. Prin aceasta ei pot produce piese cu o grosime medie de ordinul zecimilor de milimetru și o marjă de toleranță de sutimi de milimetri, chiar de miimi în funcție de tipul de material.

Istoria și dezvoltarea celor de la Waterjet AG este una care se regăsește și la alte mari firme de succes industriale, care începe de la un concept și apoi pentru dezvoltarea lui se pune accent pe dezvoltarea resurselor umane. De asemenea, și noi, cei de la EasyCut, ne străduim să oferim la rândul nostru produse de înaltă competitivitate.

Vrei să afli mai multe despre posibilitățile tehnologiilor Waterjet si FiberLaser?